Una dintre cele mai de succes femei din România în ceea ce privește cariera profesională, Anamaria Prodan a divulgat câteva ponturi după care ea s-a ghidat în viață și care, de altfel, au ajutat-o să prospere din punct de vedere financiar.
În cadrul unui interviu, Anamaria prodan a spus cum a ajuns să fie o femeie de carieră.
„Eu nu am datorii sau credite luate de la bănci. Asta e o chestie pe care am învățat-o de la părinții mei, să nu fiu datoare la nimeni, nici la bănci. Sunt pe picioarele mele, pe banii mei, nu pe banii altora”, explică Ana Maria Prodan.
Totodată, vedeta a explicat faptul că familia ei este împărțită pe trei continente și face naveta regulat, chiar dacă este pandemie. Una dintre fete se află în America, alta e în Milano, iar soțul și fiul cel mic locuiesc în Dubai: „Stăm și în Dubai, și în România, și în America, și în Italia, pentru că așa sunt împrăștiați toți copiii noștri. Eu sunt singurul membru al familiei care colindă enorm, între toți copiii”.
„Laur stă cu băieții în Dubai, este un bărbat cum puțini se nasc în lumea asta, le este și mamă și tată când plec. La fel încerc să le fiu și eu fetelor, cu Sarah este mai greu, ea este în America și este mult mai greu să ne vedem în perioada asta. Nu mi-e frică să merg cu avionul, este cel mai sigur mijloc de transport din punctul meu de vedere”, a mai povestit Prodanca.
„În izolare a fost 90 % perfect, având în vedere că toți copiii s-au strâns în Dubai, mai puțin Sarah, care nu a mai apucat să ajungă pentru că se închiseseră granițele. Nu am mai putut sub nici o formă s-o aduc. A fost un moment unic pentru că trei luni de zile am stat zi de zi toți, ne-am redescoperit și ne-am adus de fiecare moment frumos al vieții noastre”, a mai dezvăluit impresara.